de Daniela Micu
Daniela Micu scrie o poezie ludică şi rafinată, în care senzorialul este filtrat prin prisma intelectualului. Mici ticuri numerologice sunt distilate, metaforic, în splendide insule de semnificaţii, în timp ce personaje stranii, cu ecouri dimoviene, sunt recontextualizate pentru a fluidiza un univers care refuză orice altă definiţie în afara celei oblice, oferite de limbajul poetic de extracţie suprarealistă. Avem, în acest volum de debut, nu numai surpriza descoperirii unei voci autentice, ci şi bucuria identificării unui registru verbal pe cale să se autonomizeze deplin.
Cătălin Ghiţă
Poezia Danielei Micu îmi apare ca fiind un aliat neobișnuit al cuvântului prin suflul nou adus versului. Este, mai ales, o organizare intimă a unui bestiar interior, ale cărui granițe poeta le subțiază printr-o îmbrățișare lingvistică deschisă. Sufletul al doilea este o răsturnare arhetipală a universului, din interior în exterior, și, totodată, reconfigurarea lui prin ceea ce Daniela Micu numește „cuvântul de rezervăˮ.
Luiza Mitu
